Inlocuire de produs: Castrol VECTON FUEL SAVER 5W-30 E6/E9

Ce se modifică?

1.    CASTROL VECTON LONG DRAIN 5W-30 E6/E9

Ne bucurăm să vă informăm că, începând cu luna martie 2024, vom introduce noul CASTROL VECTON LONG DRAIN 5W-30 E6/E9, pentru a înlocui produsul Castrol VECTON FUEL SAVER 5W-30 E6/E9, ce va oferi un profil de specificații îmbunătățit, care aduce noile norme ACEA HD E8 și E11, alături de mai multe aprobări OEM îmbunătățite.

Noile categorii ACEA au fost introduse pentru a corespunde cu evoluția motoarelor, care este determinată de o combinație de cerințe de reglementare și de performanță. Ca parte a implementării acestora, au fost dezvoltate două noi teste, pentru a testa atât performanța lubrifianților în controlul aerării, cât și pentru a se asigura că lubrifiantul aduce un impact semnificativ în controlul oxidării.

·       Noua categorie ACEA E8 este destinată motoarelor diesel care îndeplinesc cerințele Euro VI și anterioare privind emisiile și funcționează în condiții foarte solicitante, precum intervale de schimb al uleiului extinse semnificativ. Este destinat motoarelor cu sisteme de recirculare a gazelor de eșapament (EGR) cu sau fără filtre de particule, precum și motoarelor prevăzute cu sisteme de reducere catalitică selectivă a noxelor (SCR). E8 este recomandat pentru motoarele prevăzute cu filtre de particule și este destinat utilizării în combinație cu combustibil diesel cu conținut scăzut de sulf.

·       Noua categorie ACEA E11 este recomandată pentru motoarele diesel cu rating ridicat, care îndeplinesc cerințele Euro VI și anterioare privind emisiile, care funcționează în condiții mai puțin solicitante decât categoria E8. La fel ca E8, este destinat motoarelor cu sau fără filtre de particule, tuturor motoarelor cu EGR, precum și majorității motoarelor prevăzute cu sistemele SCR de reducere a noxelor. Este recomandat pentru motoarele prevăzute cu filtre de particule și este destinat utilizării în combinație cu un combustibil cu conținut scăzut de sufl.

Așa cum este prezentat în imaginea de mai jos, noul Castrol VECTON Long Drain 5W-30 E6/E9 (dreapta) va avea o culoare mult mai închisă decât Castrol VECTON FUEL SAVER 5W-30 E6/E9 (stânga), datorită unei noi formule pe care Castrol o va utiliza pentru a formula produsul actualizat.

2.    CASTROL VECTON LONG DRAIN 5W-30 E7

În plus față de înlocuirea VECTON FUEL SAVER 5W-30 E6/E9 cu noul CASTROL VECTON LONG DRAIN 5W-30 E6/E9, Castrol VECTON FUEL SAVER 5W-30 E7 își modifică denumirea în Castrol VECTON LONG DRAIN 5W-30 E7, pentru a asigura consecvența denumirilor în întreaga gamă de produse Castrol VECTON.

Vă rugăm să rețineți că nu vor exista modificări la specificațiile produsului, odată cu trecerea de la Castrol VECTON FUEL SAVER 5W-30 E7 la Castrol VECTON LONG DRAIN 5W-30 E7.

Vă rugăm să consultați tabelul de mai jos pentru o comparație completă a înlocuitorilor de produse evidențiate mai sus:

Produsele CASTROL VECTON LONG DRAIN 5W-30 E6/E9 și E7 vor fi lansate începând cu luna martie 2024.

 

 

Întrebări frecvente

Î: Trebuie să spăl motorul?

R: Când treceți de la Castrol VECTON Fuel Saver 5W-30 E6/E9 la Castrol VECTON Long Drain 5W-30 E6/E9 nu este nevoie de nicio spălare a sistemului de ungere.

Î: Pot amesteca două produse în rezervorul meu vrac?

R: Castrol recomandă să utilizați un procent de 100% din produs într-un rezervor curat. În orice caz, dacă acest lucru nu este posibil, puteți utiliza un amestec format din până la 20% produs vechi și 80% din produsul nou într-un rezervor vrac.

Î: Pot completa uleiul meu existent?

R: Da, este posibil să completați în motoarele care funcționează în prezent cu Castrol VECTON Fuel Saver 5W-30 E6/E9 cu noul ulei.