Ziua Femeii 2024

Ziua internațională a femeii reprezintă în întreaga lume un prilej de a sărbătorii toate doamnele și domnișoarele, iar la MATEROM este o zi cu totul specială în fiecare an. Ne bucurăm că putem să ne sărbătorim colegele în această zi minunată. Femeile simbolizează frumusețea, dragostea, puterea, bunătatea și lumina. Le admirăm pentru toate realizările, devotamentul …

Întâlnirea de sfârșit de an 2023 🎉 – 25 de ani românești

Întâlnirea de sfârșit de an, unul dintre cele mai așteptate evenimente din fiecare an de către toți angajații, a avut o tematică specială, 25 de ani românești, pentru celebrarea acestui an aniversar. A fost o zi plină de momente emoționante, invitați surpriză și întâlniri cu colegii din întreaga țară. Am premiat colegii care au fost …

MotoDays Festival 2023

Weekend-ul trecut a fost unul plin  de adrenalină, aventură și acțiune. MotoDays Festival 2023 este dedicat pasionaților de motociclete, quad-uri și ATV-uri. Acesta s-a desfășurat pe 16-17 septembrie în comuna Râciu, Mureș, unde am participat și noi. Concursurile de motocross și endurocross au fost dedicate atât profesioniștilor, cât și copiilor sau pur și simplu persoanelor …

Urmează ASCOTID

Anul acesta urmează să participăm din nou la ASCOTID TRAIL RACE și de abia așteptăm să ne întâlnim cu voi la standul nostru. Este a treia ediție la care vom participa și v-am pregătit concursuri, jocuri, provocări și premii, atât pentru adulți cât și pentru copii. Ascotid Trail Race 2023 va avea loc pe data …

ZILELE CLIENTULUI MATEROM 2023- ediția 7

Cea de a 7- a ediție a Zilelor Clientului Materom s-a desfășurat în perioada 31 martie- 01 aprilie 2023. Prin acest eveniment anual, aducem împreună cei mai importanți producători din industria automotive la nivel international, alături de specialisti români. Au trecut aproape 4 ani de la ultimul eveniment fizic și cu toate că în anii …

Andra Muresan Articole, Evenimente

Vizita Ministrului economiei la centrul logistic MATEROM

Vizita Ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, Radu Ștefan Oprea, la Centrul Logistic, cu ocazia conferinței de presă din Târgu Mureș la care a participat, a reprezentat o mândrie pentru întreaga familie Materom. În conferința de presă la care a participat s-a discutat despre importanța sectorului logistic și rolul esențial pe care companiile îl au în …

Andra Muresan Articole, Evenimente

Zilele Clientului MATEROM 2023

Anul acesta compania MATEROM împlinește 25 de ani de activitate pe piața auto din România. Dorim să marcăm acest moment important pentru noi în cel mai valoros mod posibil, adică alături de voi – clienții și partenerii noștri care ne-ați oferit încrederea de-a lungul anilor! Astfel avem onoarea să va invităm la cea de-a 7-a …

Renata Rus Evenimente, Informare