ZILELE CLIENTULUI MATEROM 2017 – Veni, vidi, vincit!

Veni, vidi, vincit![1] Sau altfel spus: „am fost”, „ne-a plăcut”, „ne vom reîntoarce”.
Materom a organizat în 2017 la Tîrgu-Mureș, una dintre cele mai mari expoziții dedicate pieței auto.

Cea de-a treia ediție a evenimentului Zilele Clientului Materom a avut loc în perioada 31 martie – 1 aprilie, în Sala Expo din cadrul Hotelului Imperial Inn Tîrgu-Mureș. Evenimentul a reunit cei mai mari producători de piese și accesorii auto și ne-am bucurat de oferte exclusive alături de cei peste 2500 de clienți și vizitatori din întreaga țară. Nu au lipsit surprizele, sesiunile de training, concursuri de îndemânare, tombole, drive-test și activități de divertisment, mici atenții pentru doamne, care au beneficiat de servicii de make-up și hair style, dar și pentru cei mici, care s-au răsfățat la Kids Corner.
De la târg nu au lipsit nici partenerii Materom, Materom Automative – service autorizat Mercedes-Benz și Ingricop – service și dealer autorizat Škoda. Tot ce am relatat mai sus știți, cu atât mai mult dacă ați fost unul dintre participanți. Ce nu v-am spus însă, sunt lucrurile acelea „mici”, care au contribuit la realizarea acestui eveniment de amploare. Vorbesc de lunile de organizare, de numeroasele ședințe de planificare, de discuțiile duse în miez de noapte pe chat-uri și rețele de socializare de colegii implicați în organizare, care aveau câte o idee „evrika”[2] sau câte un deadline la print. Am putea scrie o serie de articole despre Zilele Clientului Materom, doar din kilogramele de hârtie din agendele „umplute” de marketerii noștri, din inbox-urile lor pline sau din facturile abonamentelor telefonice ale colegilor din vânzări.
Să vă povestim despre râsetele din birouri în zilele bune sau despre agitația dinaintea deschiderii oficiale; să vă prezentăm culisele evenimentului sau zecile de oameni implicați și experiențele lor, ar fi pentru noi o mare plăcere. Dar, mai bine ar fi să vă spunem că în tot acest process am avut în gânduri și în acțiuni un personaj principal: „tu, clientul nostru”. Știm, e un clișeu, dar e adevărat și credem că în cazul nostru ” scopul, a scuzat mijloacele”. Am căutat mult să aducem starea de bine, mulțumirea și elementul surpriză pentru fiecare dintre dumneavoastră, prin mijloacele pe care le-am crezut cele mai bune și eficiente. Desigur că, nu au fost numai plus-uri, au fost și minus-uri pe care nu le-am fi dorit, dar care ne ajută să ne perfecționăm și să evoluăm spre a vă aduce o mai mare satisfacție și o experiență de neuitat.
Feedback-ul dumneavoastra din ultimele 3 ediții ne motivează să ne dorim mai mult să vă punem în centrul acțiunilor noastre și să vă surprindem cu o Ediție memorabilia a Zilelor Clientului Materom și în 2018. Nu, nu vă putem da multe detalii, dar vă putem spune atât: va fi o ediție de sărbătoare, de aniversare a 20 de ani de activitate Materom. Încă nu am reușit să „furăm” detalii și surprize planificate de echipa de organizare, dar suntem cu ochii pe ei și vă ținem la curent cu cele mai proaspete informații. Rămâneți conectați la pagina de Facebook Materom și la Blog-ul oficial Materom și veți fi primii care vor intra în culisele Zilele Clientului Materom 2018.

Păstrăm legătura!

[1] am venit, am văzut, am învins– este fraza prin care, potrivit tradiției, Iulius Cezar a anunțat extraodinara victorie obținută în 47 î.Hr. împotriva armatei lui Farnace din Pont. Sintagma este citată în Viața lui Cezar (50, 6), una dintre faimoasele opere biografice ale scriitorului grec Plutarh.
[2] Exclamație de bucurie folosită mai ales la rezolvarea unei probleme dificile. – Din ngr. évrika.