Întâlnirea de sfârșit de an a Familiei Materom

Intalnirea de sfarsit de an 2017

E ora 8:30 dimineața, sâmbătă, 9 decembrie 2017. În lobby-ul Centrului de Evenimente RAB, Tg. Mureș se fac ultimele pregătiri pentru primirea celor 470 de membri ai Familiei Materom. Tg Mureș e azi gazdă, pentru colegi din 27 de orașe și emoțiile tuturor se pot citi cu ușurință pe fețele lor.

Cei mai mulți dintre ei se revăd după un an, căci atât a trecut de la ultima Aniversare a companiei Materom. Azi, sărbătorim 19 ani de actvitate, de muncă în echipă, de provocări, de reușite și de succese, toate dobândite împreună. Ora 9:00, încep să sosească cei pe care îi așteptăm cu mare drag. Se dăruiesc zâmbete sincere, îmbrățisări calde, se aud zeci de „bine ai venit!”, râsete și voie bună. Entuziasmul și forfota umplu repede zona de primire, care devine neîncăpătoare pentru că suntem mulți și ne simțim bine să fim împreună. Intrăm în sala de conferințe unde ne așteaptă căldura și atmosfera pe care doar sentimentul de „acasă” ți le poate da și știm că urmează clipe prețioase și emoționante. Timpul zboară când se întâmplă lucruri frumoase, iar cele câteva ore dedicate colindelor și discursurilor managementului trec repede. Ne bucurăm de colegii ale căror eforturi și dedicare din cei peste 10 ani în cadrul Materom sunt recompensate cu distincții și aplauze, cântăm colinde care ne amintesc de adevăratul motiv al Sărbătorii Crăciunului- Nașterea Mântuitorului nostru și suntem recunoscători pentru succesul istoric pe care l-a cunoscut compania noastră în 2017.

Ne este confirmat ce știm deja și anume că evoluția companiei Materom nu a stat pe loc anul acesta și că acest lucru s-a văzut cel mai bine în construcția Noului Centru Logistic, a cărui primă etapă s-a finalizat în luna noiembrie și a cărui inaugurare este atent pregătită pentru luna iunie 2018. Cifrele nu mint, cota de piață e dovada că munca în echipa aduce roade bune și raportul anual prezentat de Directorul General Adjunct, D-na Rodica Baciu, ne copleșește de emoții, pentru că suntem martori, că „imposibil” e cuvântul pe care l-am depășit și în acest an.
O zi e prea puțin pentru cât avem de împărtășit, ne așezăm la mese și din nou ne simțim ca într-o familie în care fiecare membru e apreciat și prețuit. E o masă de sărbătoare și pentru că vrem să creem amintiri pentru o viață, ne strângem pe departamente și așteptăm ca blițul aparatului foto să surprindă bucuria și entuziasmul pe care le purtăm și în suflete. E final de zi, dar nu și de sărbătoare, ne îmbrățisăm, ne urăm drum bun și așteptăm cu drag următoarea noastră întâlnire, pentru că împreună suntem mai puternici.
Am primit cu recunoștință binecuvântările pe care Dumnezeu ni le-a dat în anul 2017 și stăm drepți în fața provocărilor noului an, cu credință și nădejde.